˝Societatea deschisa si dusmanii ei˝

 

       Exista un sens al istoriei ?

 

In lucrarea˝Societatea deschisa si dusmanii ei˝, K.R.Popper analizeaza dificultatile cu care se confrunta civilizatia contemporana, care aspira spre umanism si rationalitate, spre egalitate si libertate. Aceasta civilizatie se afla, dupa cum considera filosoful, la varsta copilariei si continua sa creasca in ciuda faptului ca a fost de atatea ori tradata de liderii intelectuali ai omenirii. Aceasta civilizatie nu si-a revenit inca pe deplin din socul nasterii sale, al tranzitiei de la ˝societatea inchisa˝ sau tribala supusa unor forte magice la ˝societatea deschisa˝ care elibereaza potentele creatoare ale omului. Socul tranzitiei este unul din factoriicare au facut posibila nasterea acelor miscari reactionare ce au incercat  si inca mai incearca sa naruie civilizatia. Filosoful isi propune prin aceasta lucrare sa contribuie la intelegerea totalitarismului precum si la intelegerea insemnatatii pe care o are lupta impotriva acestuia.

De asemenea analizeaza principiile reconstructiei sociale democratice care incearca sa inlature unele din obstacolele ce stau in calea abordarii rationale a problemelor. Aceasta o face prin critica filosofiilor sociale care sunt raspunzatoare de atitudinea potrivnica fata de reforma democratica. Printre  aceste filosofii se afla istoricismul.

          Popper afirma ca ˝Societatea deschisa si dusmanii ei ˝ reprezinta  un fel de introducere critica in filosofia societatii si a politicii, pentru ca istoricismul este o filosofie sociala, politica si morala (imorala)  care a exercitat o puternica influenta asupra societatii de la inceputurile civilizatiei noastre pana in prezent. Este imposibil sa comentezi istoria fara a discuta in acelasi timp problemele fundamentale ale societatii, ale politicii si ale moralei.

          In alegerea problematicii, preferinta personala exista intr-o masura mai mare decat in cazul unui tratat stiintific. Deoarece o stiinta nu este doar un corp de fapte, ci ea este o colectie dependenta de interesul celui ce a cules respectivele fapte, adica un punct de vedere determinat de o teorie stiintifica. O scoala de filosofi ai metodei  stiintifice au ajuns la concluzia  ca stiinta totdeauna rationeaza circular si ca ˝ne aflam in situatia cainelui ce  alearga ca sa apuce propria sa coada˝ cum afirma Eddington, deoarece nu putem scoate din experienta noastra factuala decat ceea ce am pus noi insine in ea sub forma teoriilor noastre. Acest rationament deoarece in general este perfect adevarat, nu este valid, desi in general este adevarat ca nu selectam decat fapte care au relevanta fata de o teorie preconceputa, si nu este adevarat ca selectam numai fapte care confirma teoria. Metoda stiintei  consta in cautarea de fapte care ar putea sa infirme teoria, aceasta numindu-se testarea unei teorii pentru a vedea daca nu descoperim un neajuns in ea.

          Nu putem spune ca poate exista o teorie  sau o ipoteza care sa fie in acest sens o ipoteza de lucru si sa ramana neschimbata. Pentru ca nici o teorie nu este definitiva si fiecare teorie ne ajuta sa selectam  si sa ordonam anumite fapte.

          Pana aici pozitia istoriei este analoaga celei a stiintelor naturii, de exemplu a fizicii. Daca comparam insa rolul pe careil joaca ˝ un punct de vedere ˝ in istorie cu cel pe care il joaca ˝un punct de vedere ˝ in fizica vom constata o mare deosebire, si anume in fizica ˝punctul de vedere se prezinta ca o teorie fizica pe care o putem testa cautand fapte noi, iar in istorie problema este mult mai complicata.

          Rolul teoriei  intr-o stiinta a naturii, cum este in fizica,  este  de a indeplini sarcini interconexate care ajuta la unificare stiintei, la explicare  si predictia de evenimente.

          A da o explicatie cauzala unui anumit eveniment inseamna a deriva deductiv un enunt( prognoza) ce descrie acel eveniment  folosind drept premise ale deductiei anumite legi universale alaturi de anumite propozitii singulare sau specifice, in calitate de conditii initiale.

          Intr-un exemplu se aplica mai multe ipoteze :

1.     ipoteza cu caracter de lege universala a naturii ;

2.     enunturi specifice ( conditiile initiale) privitoare la evenimentul particula in chestiune.

O anliza a explicatiei cauzale a unor evenimente conduce la urmatoarele idei: 1. nu putem vorbi niciodata de cauza si efect intr-un mod absolut, un eveniment fiind cauza altuia, care este efectul sau numai relativ la o lege universala sau alta;

       2. folosirea unei teorii in scopul prezicerii unui eveniment specific nu este decat un alt aspect al folosirii ei pentru explicarea unui asemenea eveniment. Testarea unei teorii se realizeaza comparand evenimentele prezise cu cele efectiv observate ceea ce conduce la ideea ca teoriile pot fi testate.

       In stiintelor teoretice sau generalizatoare (fizica, biologia, sociologia) ne intereseaza cu precadere legile sau ipotezele universale, adica validitatea acestora. Daca vrem sa stim ca sunt adevarate si cum nu ne putem asigura in mod direct de adevarul lor adoptam metoda eliminarii celor false. Stiintele generalizatoare pure si aplicate sunt preocupare de testarea de ipoteze universale si de predictia unor evenimente specifice, dar si de a explica un eveniment specific sau particular. Stiintele istorice sunt manifesta un interes pentru evenimente specifice precum si pentru explicarea acestora. Pe istorici ii intereseaza  evenimentul particular si nu legile istorice universale. Generalizarea se inscrie pe o alta directie de interese, net diferite  de interesul pentru evenimente specifice si pentru explicarea lor cauzala cu care se ocupa istoria.

       Interpretarile generale nu pot fi confirmate prin concordanta lor cu toate documentele disponibile specifice pentru ca nu trebuie sa uitam  de circularitatea lor si nici de faptul ca vor exista intotdeauna un numar de alte interpretari  care concorda cu aceleasi documente.

       Nu putem spune ca poate exista o istorie a ˝trecutului asa cum a fost in fapt ˝, dar pot exista numai interpretari istorice dintre care nici una nu este definitiva. Fiecare generatie are dreptul de a-si fauri o istorie proprie, aceasta fiind chiar si o obligatie.

       Interpretarea istoricista poate fi comparata cu un proiector indreptat spre noi insine, din cauza caruia ne este greu sau imposibil sa vedem in jur, actiunile fiind  paralizate. Sensul acestei metafore este ca istoricismul ca noi suntem cei ce selectam si ordonam faptele istoriei. Istoricismul crede ca ˝istoria insasi sau istoria omenirii˝ ne determina prin legile ei inerente pe noi, problemele noastre, viitorul nostru si chiar punctul nostru de vedere.

       Popper considera ca interpretarea istorica trebuie sa raspunda unei nevoi ce se naste din problemele si decizile practice cu care ne confruntam. El arata ca istoricismul crede  in dorinta noastra de interpretare istorica si ca prin contemplarea istoriei putem sa descoperim taina sau esenta destinului omenirii. Istoricismul isi propune sa descifreze calea pe care omenirea este sortita sa mearga si totodata urmareste sa descopere cheia istorie sau sensul istoriei.

       Apare urmatoarea problema cheie : ˝ Exista un sens al istorie ?˝

       La aceasta intrebare Popper raspunde : ˝ istoria nu are un sens˝.

          Istoria  in sensul min care majoritatea oamenilor vorbesc de ea pur si simplu nu exista. Nu exista o istorie a omenirii, exista numai un  numar indefinit de istorii care vizeaza diferite aspecte ale vietii umane. Unul dintre acetea este istoria puterii politice, care este ridicata la rangul de istorie a lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere Popper o numeste istoria crimei internatioanale si a asasinatelor in masa. Multi istorici ai scris sub supravegherea imparatilor, a generalilor si a dictatorilor.

Din punctul de vedere al dogmei crestine, Dumnezeu se dezvaluie in istorie, istoria are un sens; sensul ei este telul lui Dumnezeu. Referitor la aceasta viziune Popper o considera ˝curata idolatrie si superstitie˝, el arata ca in spatele acestui istoricism teist se afla versiunea hegelianacare priveste istoria politica, ca pe o scena sau ca pe un fel de lunga piesa shakesperiana, ai carei eroi sunt marile personalitati istorice.

          Popper nu neaga faptul ca aspiratiile occidentale umanitarismul, libertatea, egaliatea le datoram influentei crestinismului. El considera ca singura atitudine ratioanala si crestineasca fata de istoria libertatii este ca noi insine suntem raspunzatori de ea in acelasi sens in care suntem raspunzatori de propriile noastre vieti si ca doar constiinta noastra poate sa ne judece si nu succesul nostru lumesc.

          Macmurray implica cultul succesului si ideea ca dreptatea va vi de partea celor umili pentru ca vor vi in tabara invingatoare. Aceasta traduce marxismul, teoria morala istoricista a lui Marx in limbajul unei prishologii a naturii umane si al profetiei religioase.

          Critica facuta de Kirkegaard lui Hegel, ofera un sprijin puternic ideii ca istoricismul este incompatibil cu crestinismul. Desi Kierkegaard nu s-a eliberat niciodata pana la capat de traditia hegeliana in care fusese educat.

          Popper desi sustine ca istoria nu are sens, dar facand aceasta afirmatie, el nu vrea sa spuna ca trebuie sa contemplam inmarmuriti istoria puterii polotici si sa o privim ca pe un spectacol sangeros. El sustine ca putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei noastre pentru societatea deschisa, pentru domnia ratiunii, pentru dreptate, libertate, egalitate si pentru prevenirea nelegiuirilor internationale. Desi istoria nu are scopuri sau sens, noi ii putem impune aceste scopuri ale noastre si ii putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc scop si sens in natura si in istorie. Desi oamenii nu sunt egali putem decide sa luptam pentru drepturi egale. Istoriei putem sa-i conferim drept scop si sens lupta noastra pentru societatea deschisa si impotriva dusmanilor ei.

          Asemeni jocurilor de noroc, istoricismul s-a nascut din disperarea noastra in ce priveste rationalitatea  si responsabilitatea actiunilor noastre, istoricismul este o speranta degradata, o credinta degradata, incompatibil cu orice religie care predica importanta constiintei morale, deoarece aceasta va trebui sa puna accentul pe responsabilitatea noastra suprema pentru actiunile noastre si pentru repecursiunile lor asupra mersului istoriei.

          Istoria poate fi facuta aparand si consolidand acele institutii democratice de care depinde libertatea  si cu ea progresul.

          Istoria  trebuie justificata ca un lucrul de care ea are mare nevoie.

          In conceptia lui Popper predictiile sunt posibile doar pentru sisteme ˝bine izolate, stationare si recurente˝, ceea ce nu este si nu poate fi cazul cu societatea umana unde printre factorii de capetenie care determina dezvoltarea se numara propriile noastre decizii de a reactiona intr-un fel sau altul la situatia in care ne gasim. Astfel de exemplu tehnologia care a ajuns sa exercite o influenta atat de puternica asupra societatii contemporane, nu poate fi prezisa nici macar in principiu cu un secol in urma. Popper considera ca optiunea si responsabilitatea raman inevitabil ale indivizilor, nu putem avea niciodata suficiente temeiuri pentru a spune : ˝societatea nu poate sa evolueze decata in cuate mod indiferent daca membrii ei o vor sau nu˝.

          Pentru Popper in chestiuni practice ca si in cele teoretice nu putem fi niciodata siguri ca detinem raspunsurile corecte. Ceea ce il face sa pledeze pentru o cat mia mare libertate de a critica si experimenta, democratia fiind in viziunea sa un sistem, unde conducatorii ale caror solutii la problemele societatii nu se mai dovedesc a fi cele mai promitatoare, pot fi inlocuiti pe cale non violenta. Pentru el problema cruciala nu este cine trebuie sa detina puterea, ci in ce mod poate fi impiedicat abuzul de putere practicat in interesul unei dogme sociale sau politice, ori pentru avantaje personale.

          Popper a insistat si asupra concordantei dintre ˝logica liberala a stiintei˝ care accepta concurenta tuturor teoriilor pentru ca acestea sa fie supuse probei controlului empiric si ˝societatile liberale sau deschise˝ in raport cu ˝societatile inchise˝(societatile comuniste) bazandu-se pe explicatii totalizatoare si de nerespins asupra lumii. Reflectia epistemologica da nastere in acest caz unei etici a adevarului propriu societatilor democratice.

          K. Popper propune omenirii un mod de viata activ, pentru a da un sens  istoriei :

          ˝ In loc sa pozam drept profeti, trebuie sa devenim ziditori ai destinului nostru. Trebuie sa invatam sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta si sa ne descoperim greselile, iar cand ne vom fi lepadat de ideea ca istoria puterii va fi judecatorul nostru, cand vom fi incetat sa ne intrebam cu ingrijorare daca istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti intr-o buna zi  sa aducem puterea sub controlul nostru…˝

 

~ von imr am Juni 8, 2008.