A sti cum si a sti ca

 

                “A sti cum” ca sinteza pentru “a sti ca-uri”

 

 

     In acest eseu voi incerca sa demontez ipoteza care  argumenteaza existenta unui tip de cunoastere distinct si anume tipul cunoasterii “cum”, aducand in schimb argumente pentru reducerea lui “a-sti-cum” doar la nivelul de expresie folosita de un observator pentru a desemna un set intreg de “a sti ca-uri” ce apartin subiectului observat, asadar folosita cu scop de simplificare a limbajului si implicit a comunicarii. In incercarea mea de a demonta aceasta ipoteza folosesc textul lui Gilbert Ryle, un partizan al ei, “A sti cum si a sti ca” aratand unde greseste, uneori numai prin omitere.

      Pornesc de la postulatul ca  “a sti ca” implica vizualizarea procesului inerent informatiei.(atestat de neurostiinte, psihologie, si chiar de bunul simt) si arat ca numai in virtutea acestui fapt “a sti cum” este reductibil la “a sti ca” dupa cum urmeaza:

      Nu exista individ care “stie ca” dar nu “stie cum”(sa actioneze). Un astfel de individ care nu actioneaza corect sau deloc, dar poate expune cunostintele si regulile aferente(in chip necesar) acelei actiuni, de fapt nu indeplineste conditia esentiala ce trebuie sa urmeze imediat receptarii informatiilor si anume vizualizarea lor(a referintilor lor), sau vointa sa este inhibata de anumiti factori, cum ar fi simpla emotivitate spre exemplu, vointa care este unica legatura intre informatii si aplicarea lor prin operatii motorii. Cazul din urma, al inhibarii vointei, este scuzabil si nu implica lipsa de inteligenta si implicit monotonia esuarii in actiunile propuse ca ce-a de-a doua situatie. Cand un comandant “stie cum” sa duca o batalie,

faptul “de-a-sti-cum” nu este decat o formula, o sinteza pentru un set intreg de “a-sti-ca-uri” autentice, adica care implica procesul psihic de vizualizare si desigur curajul comandantului. Cand spunem ca stie cum sa duca o batalie, spunem de fapt ca stie ca sau ca presupune ca(in situatii ce necesita actiuni spontane) daca ocupa dealul x vede pozitia y, ca daca adopta tunul z are bataie mai buna, stie ca daca soarele bate din est iar inamicul vine dinspre vest ar fi ideal sa se pozitioneze in est pentru a ingreuna vederea oponentilor, deci stie ca x,y,z(in mod autentic) si are vointa  de a actiona, adica de a lega referintii(imaginile) informatiilor de functiile motorii prin producerea unor noi imagini ce reprezinta rezultatul dezirabil, deorece, in timp ce individul actioneaza asupra mediului, consecintele actiunii sunt deja incorporate in planuri existente produse de individ. Asadar factorul emotiv va decide in cele din urma daca individul va actiona sau nu, pentru ca este logic ca daca individul este rational si considera ca rezultatul dezirabil este putin probabil, atunci nu va actiona pentru ca stie ca ii va produce neplacere.

     Un individ a carui memorie este incarcata doar de termenii informatiilor aferente unei actiuni, neavand de fapt nici o cunoastere, deci nici macar nu “stie-ca” desi in social poate trece ca unul care “stie-ca” daca “stie-cand” sa expuna intr-un mod oral sau scris acei termeni legati in fraze, adica daca stie ca daca la auzirea termenului batalie trebuie sa spuna ca daca adopta tunul de diametru z  produce efectul x, pentru a se lauda in fata interlocutorului si a trece drept un comandant bun. Acest stiut cand a spune ceva, sau a actiona cumva, care poate fi tradus in “a sti cum sa te descurci intr-un moment dat”(prezent mai ales in societatea noastra) se reduce la un “sti-ca” autentic si anume a sti ca daca exercita operatii motorii(verbale sau comportamentale) in anumite momente obtine rezultate dorite, in acest caz fiind autentic pentru ca implica procesul de constientizare a informatiilor si directionarea lor constienta, constientizare care se realizeaza prin vizualizare, oferind astfel cunoastere. Dar in acest caz “a sti ca-ul” referitor la batalie este doar un simulacru, un fals, si prin urmare asa zisul comandant va esua cand va fi somat sa actioneze.

     Ryle spune ca un neghiob caruia i s-ar prezenta nenumarate straturi ale unei cunoasteri-ca, tot nu ar sti cum sa actioneze, desi ar avea cunoastere. Greseala fundamentala a lui Ryle este ca presupune ca neghiobul ar avea cunoastere, adica presupune ca in procesul in care neghiobul recepteaza informatiile le intelege, in sensul pe care l-am explicat, si de aici nevoia lui de a face diferenta intre “a sti ca” si “a sti cum”. De fapt neghiobul nu stie ca, pentru ca nu a inteles acele straturi postulate ale unei cunoasteri-ca, iar in cazul celui istet care actioneaza in conformitate cu acele informatii in domeniul, planul specific, fara insa a i se prezenta informatiile, nu inseamna ca el/ea “stie cum”, in sensul in care un astfel de tip de cunoastere ar fi distincta, ci acest lucru se poate traduce in “el/ea autentic stie ca x,y,z”, x,y,z care pot fi multe, daca nu toate din cunostintele care ar fi fost relevate si neghiobului din informatiile primite, daca nu ar fi fost neghiob, numai ca in cazul istetului cunoastere este deductiva, intuitiva, cunostintele x,y,z, mai exact componenta lor semantica fiind produsa direct de intelectul(deja bine  

format) al acestuia si nu extrasa din postulate date sub forma de fraze, act posibil in virtutea faptului ca individul este pus direct in fata situatiei, a faptului ca este inteligent, si a faptului ca vointa nu-i este inhibata in vreun fel sau altul. Acelasi individ inteligent, dar supus tratamentului la care a fost supus si neghiobul, ar putea da deasemeni gres daca informatiile primite sub forma de propozitii nu-si au nici unul, sau nu suficient de multi corespondenti in memoria sa prin care el sa inteleaga, adica sa vizualizeze situatia descrisa, adica daca niciodata nu a fost pus intr-o situatie asemenatoare sau macar cat de putin apropiata din care sa imprumute elemente si sa-si produca scenariul. Cheia sta in a gandi semantic, adica in a lega conceptele primite de referentii lor, intr-o maniera reproductiva sau semi-reproductiva prin imprumutare si combinare,iar pentru ca actiunea sa decurga in mod corect , pe langa vointa neinhibata, mai este necesara si o judecata ipotetica, specifica fiecarui tip de situatie, adica unita cu credinta sau certitudinea succesului actiunii ce ar urma sa fie exercitata. Judecata ar fi de forma:

 

             -stiu ca daca fac x atunci y

 

     Putem spune despre un soldat care “stie-cum” sa traga cu pusca ca:    -stie ca pusca este un obiect cu care se trage

        -stie ca pentru a trage cu pusca trebuie apasat pe tragaci

        -stie ca pusca trebuie indreptata catre tinta  inainte de a

         apasa pe tragaci

        -stie ca trebuie sa doboare tinta prin tragere

 

iar cea mai importanta judecata, cea ipotetica:

         

        -stie ca daca va trage in tinta probabil o va dobora.

 

    Succesul actiunii despinde desigur si de alti factori cum ar fi acuitatatea vizuala, conditiile externe, antrenamentul, etc., dar nu se poate fonda pe aceasta baza un tip de cunoastere distincta, cunoasterea implicita “cum”, deorece toti acesti factori tin de diferite capacitati ale organismului, exersate sau nu, ale mediului, deci sunt daturi(mai mult sau ma putin) si nu au legatura cu sfera cunoasterii.

   Cum am spus mai sus, in timp ce individul actioneaza asupra mediului, consecintele actiunii sunt deja incorporate in planuri

existente produse de individ. Cand spunem chiar despre noi insine ca stim cum sa facem cutare sau cutare lucru si incercam sa ne verificam abilitatea, realizam de fapt ca aceasta verificare consta in cugetari(mai mult sau mai putin verbalizate) de genul “stiu ca daca”, unde acest stiu poate fi atat certitudine sau credinta, dar intotdeauna tradeaza o reprezentare a noastra intr-o situatie ce ar urma(sau nu) sa se produca.Stiu, stie-cum nu reprezinta decat o valorizare a actiunii unui obiect de catre un subiect in functie de calitate si nicidecum un tip de cunoastere distincta. In exemplul absolut penibil pe care multi partizani al cunoasterii-cum il dau cu bucatarul, unde un individ nespecialist are o cunoastere-ca a retetei dar nu este capabil sa produca un rezultat la fel de bun ca al specialistului nu este vorba de o cunoastere implicita cum au presupus unii care au afirmat ca el “stie-cum”(implicit) in timp ce nespecialistul nu o poseda.

    Daca gandim pe baza faptului ca consecintele actiunii sunt deja incorporate in planul existent inseamna ca ambii au acelasi tip de cunoastere, si acume cunoasterea-ca(explicita), diferentele intre cei doi fiind de fapt atat de dexteritate(dobandita sau nu) precum si din aprecierea calitativa, deci subiectiva, relativa la subiectul care apreciaza.Presupunand o situatie obiectiva, unde toti subiectii care

apreciaza ar avea papilele gustative exact la fel configurate si cu retelele neuronale desemnate aprecierii, diferentele intrei cei doi ar fi tot numai din diferentele intre acei factori care nu tin de sfera cunoasterii.

   Incercarea de a justifica un tip distinct de cunoastere, cea implicita, cu astfel de exemple, cum ar fi si cel al lui Ryle cu istetul care poate actiona bine chiar daca nu a luat la cunoastere(ca) regulile, este penibila si nu poate servi drept fundament pentru o incercare atat de temerara.

 

 

~ von imr am Juni 8, 2008.