estetica arta

                

  B.Crocce

 

            Cunoaşterea → intuitivă → prin imaginaţie → a individualului → a lucrurilor luate fiecare în parte → producătoare de imagini

                                 → logică → prin intelect → a generalului → a relaţiilor dintre lucruri → producătoare de concepte

 

            “Intuiţia este oarbă; intelectul îi împrumută  ochii.” → poziţia scientistă. Poziţia lui Croce: Cunoaştera intuitivă e independentă de cea intelectuală.

            Conceptele care se amestecă cu intuiţiile nu mai sune concepte, pierzându-şi independenşa şi autonomia.

            “Diferenţa dintre o operă de ştiinţă şi o operă de artă (între un act intelectiv şi unul intuitiv) stă în efectul diferit pe care fiecare dintre ele îl vizează şi care determină şi care determină şi îşi subordonează fiecare din părţile ei, şi ea nu stă în aceleaşi părţie separate şi considerate în mod abstract, fiecare pentru sine.” (p. 77)

 

            Eroarea care poate apare: confundarea INTUIŢIEI cu PERCEPŢIA.

            PERCEPŢIA=INTUIŢIE (nu şi viceversa) [intuiţia nu ţine neapărat de perceperea realului]

            Conceptele de timp şi de spaţiu intervin în intuiţie materialiter şi nu formaliter (ca ingrediente, nu ca schemă ordonatoare).

           

            Până aici: eliberarea cunoaşterii intuitive de orice subordonare intelectualistă, de orice adaos posterior ei.

            În continuare: determinarea limitelor dpdv. al celor inferioare ei (SENZAŢIA).

 

            Altă eroare: INTUIŢIA confundată cu SENZAŢIA brută sau cu o asociere de senzaţii.

 

            REPREZENTAREA poate fi echivalată cu INTUIŢIA numai dacă înţelegem prin cea dintâi “ceva ce se desprinde şi iese în relief pe fondul psihic al senzaţiilor” sau ca “elaborare a senzaţiei” (p. 81). Altfel ea nu e decât senzaţie brută înţeleasă altfel (calitativ sau cantitativ).

 

            Modul cert de a distinge actul spiritual de faptul mecanic: “Orice intuiţie adevărată sau reprezentare este totodată EXPRESIE.” (p. 82) Nu putem intui fără a fi capabili să exprimăm. Intuiţiile inexprimabile, afirmă Croce, nu sunt intuiţii.  În afara intuiţiilor există doar impresii, senzaţii, sentimente, impulsuri, emoţii, tot ceea ce se află încă “dincoace de spirit, neasimilat în om, postulat doar pt. comoditatea expunerii; dar inexistent de fapt, dacă a exista înseamnă un act al spiritului.” (pp. 84-85)

 

 

 

 

 

 

Intuiţia şi arta

 

            Cunoaşterea intuitivă = faptul estetic/artistic.

            Unii susţin că intuiţia artistică ar fi ceva în plus faţă de intuiţie în general. Croce arată că nu există în fapt nici o diferenţă specifică. În plus, nu există nici vreo diferenţă de intensitate, ci doar una de extensiune (comparaţia dintre un cânec popular foarte simplu şi un poem de dragoste al lui Leopardi). Diferenţa fiind, aşadar, cantitativă, ea este indiferentă filosofiei. La fel cum într-o pietricică găsim aceleaşi elemente chimice ca într-un munte, intuiţia comună nu diferă calitativ de intuiţia artistică. La fel se întâmplă cu diferenţa curentă dintre geniu şi omul comun.

            Actul estetic nu este altceva decât formă, niciodată conţinut sau formă şi conţinut. Aceasta nu înseamnă că conţinutul este inutil (el fiind “punctul de plecare necesar al faptului expresiv” – p. 89), ci că “de la calităţile conţinutului la cele ale formei nu există trecere”. “Materia poetică se află în sufletul tuturor, numai expresia, adică forma, îl face pe poet.” (p. 98)

            Arta nu poate fi pură imitaţie a naturii fiindcă obiectele naturale în sine nu trezesc neapărat intuiţii estetice.

            Arta este cunoaştere, este formă, nu ţine de sentiment şi de materia psihică, fiindcă intuiţia este cunoaştere, “liberă de concepte şi mai simplă decât aşa-zisa percepţie a realului” (p. 91).

            “Toate impresiile pot să intre în expresii sau formaţii estetice; dar nici una în mod necesar.” (p. 92)

            Expresia pp. impresia. (“Cine nu a avut niciodată impresia mării nu va şti niciodată să o exprime.” – p. 93)

            Opera de artă este unitară şi indivizibilă. Disecarea ei o anulează. O dată incluse în operă, expresiile deja cizelate coboară la nivelul de impresii pentru a putea fi sintetizate cu celelalte într-o nouă şi unică expresie.

            Arta are o funcţie eliberatoare şi purificatoare. “Elaborând impresiile, omul se eliberează de ele.” (p. 94)

 

 

 

Arta şi filosofia

 

            Deşi diferite, cunoaşterea intelectivă şi cea estetică nu sunt totuşi rupte una de alta. Dacă forma estetică este independentă de cea intelectivă, reciproca nu este însă adevărată. Impresiile şi afectele celui care gândeşte stau chiar în efortul de a gândi, “efort care, spre a deveni obiectiv în faţa spiritului, nu poate să nu ia forma intuitivă” (p. 95). Orice gândire presupune expresia.

            Arta şi ştiinţa coincid prin latura lor estetică. “Orice operă de ştiinţă este totodată operă de artă.” (p. 98) Latura estetică a ştiinţei nu rămâne neobservată când de la activitatea de înţelegere trecem la cea de contemplare.

            Spiritul cognitiv (2 trepte) → 1) expresia

                                                         → 2) conceptul

            Raportul dintre ele: prima poate exista fără cealaltă, în timp ce a doua nu poate exista fără prima.

            Limbajul nu poate fi verigă intermediară între umanitate şi natură, deoarece “unde apare umanitatea, naturalul a şi dispărut” (p. 99). “Omul care se exprimă iese imediat din starea naturală, dar iese din ea, nu stă jumătate înăuntru şi jumătate afară”.

            Istoricitatea este considerată inexact cea de-a treia formă teoretică. Ea nu este însă formă, ci conţinut, fiind îndreptată ad narrandum, non ad demonstrandum. Ea înşiră intuiţii. “Istoria se reduce de aceea la conceptul general al artei.” (p. 100). Istoria este “o rezultană a intuiţiei pusă în contact cu conceptul, a artei care, primind în ea diferenţierile filosofice, rămâne totuşi ceva concret şi individual.” (p. 104)

            Cunoaşterea istorică se deosebeşte de cea artistică (în sens restrâns) prin faptul că spiritul distinge intuiţia istorică de cea nonistorică, cea reală de cea ireală. “Istoria nu construieşte conceptele realului şi ale irealului, ci le foloseşte. (…) Istoricitatea se deosebeşte în concret de pura fantezie ca o intuiţie oarecare de o altă intuiţie oarecare: în memorie.” (p. 101)

            Certitudinile istoriei sunt diferite de cele ale ştiinţei (certitudinea amintirii şi a autorităţii, nu a analizei şi a demonstraţiei). “Bunul-simţ are dreptate contra intelectualiştilor atunci când crede în istorie”, care este ceea ce individul şi omenirea îşi amintesc despre trecutul lor.

            “Întreagă această lume este intuiţie; intuiţie istorică, dacă se prezintăca atare şi în mod realist; intuiţie fantastică sau artistică în sens restrâns, dacă se prezintă sub aspectul posibilului, adică al imaginabilului.” (p. 102)

            Adevărata ştiinţă nu e intuiţie, ci concept. Ştiinţele naturale sunt ştiinţe improprii. “Toate progresele lor se lovesc de fapte care sunt cunoscute intuitiv şi istoriceşte.” (p. 103). Filosofia este ştiinţa perfectă. “Toate celelalte (ştiinţele naturale şi matematice) sunt forme impure: amestec de elemente străine şi de origine practică. Intuiţia ne dă lumea, fenomenul; conceptul ne dă numenul, spiritul.” (p. 104)

~ von imr am Juni 8, 2008.